Lucaciu Aurel

TULBURAREA DE PERSONALITATE DEPENDENTĂ

Elemente de diagnostic:

• Elementul esenţia-l al tulburării de personalitate dependente îl constituie necesitatea excesivă şi pervasivă de a fi tutelat de cineva, ceea ce duce la un comportament submisiv şi aderent şi la frică de separare.
• Acest pattern începe precoce în perioada adultă şi este prezent într-o varietate de contexte. Comportamentele submisive şi de dependenţă sunt destinate să obţină tutelare şi provin din autoperceperea faptului de a fi incapabil să funcţioneze adecvat, fără ajutorul altora. Indivizii cu tulburare de personalitate dependentă au mari dificultăţi în luarea deciziilor cotidiene (de ex., ce culoare să aibă cămaşa de purtat la lucru, ori dacă săşi ia umbrela) fără o cantitate excesivă de consilii şi de reasigurări din partea altora.
• Aceşti indivizi tind a fi pasivi şi permit altor persoane (adesea uneia singure) să ia iniţiativa şi să-şi asume responsabilitatea celor mai multe domenii majore ale vieţii lor. Adulţii cu această tulburare depind de regulă de un părinte ori de soţ(ie) pentru a decide unde să locuiască, ce fel de serviciu să aibă şi cu care vecin să fie amic(ă).
• Adolescenţii cu această tulburare pot permite părinţilor, lor să decidă cum să se îmbrace ei, cu cine să se asocieze, cum să-şi petreacă timpul liber şi ce fel de şcoală sau colegiu să urmeze. Această necesitate, ca alţii să-şi asume responsabilitatea, depăşeşte cererile de asistenţă din partea altora, corespunzătoare situaţiei şi corespunzătoare etăţii (de ex., necesităţile specifice ale copiilor, persoanelor în etate şi persoanelor handicapate).
• Tulburarea de personalitate dependentă poate surveni la un individ care are o condiţie medicală generală ori o invaliditate severă, dar în astfel de cazuri dificultatea de a lua decizii trebuie să meargă dincolo de cea care ar fi în mod normal asociată cu acea condiţie sau infirmitate.
• Deoarece se tem să nu piardă suportul şi aprobarea, indivizii cu tulburare de personalitate dependentă au adesea dificultăţi în a-şi exprima dezacordul faţă de alţi oameni, în special faţă de cei de care sunt dependenţi. Aceşti indivizi se simt atât de incapabili să funcţioneze singuri că vor fi de acord cu lucruri pe care le consideră eronate, mai curând decât să rişte pierderea ajutorului din partea celor la care caută îndrumare
• Nu se supără corespunzător pe cei de al căror suport şi atenţie au nevoie de frica înstrăinării acestora. Dacă preocupările individului în legătură cu consecinţele exprimării dezacordului sunt reale (de ex., frica reală de pedeapsă din partea unui soţ abuziv), comportamentul nu trebuie să fie considerat drept indiciu de tulburare de personalitate dependentă. Indivizii cu această tulburare au dificultăţi în a iniţia proiecte ori în a face anumite lucruri în mod independent.
• Ei sunt lipsiţi de încredere în sine şi consideră că necesită ajutor pentru a începe şi realiza sarcinile. Pot aştepta ca alţii să înceapă lucrurile, deoarece sunt convinşi că de regulă alţii pot face aceasta mai bine. Aceşti indivizi sunt convinşi că ei sunt incapabili să funcţioneze independent şi se prezintă ei înşişi ca fiind incompetenţi şi necesitând asistenţă constantă.
• Ei sunt dispuşi însă să funcţioneze adecvat, dacă li se dă asigurarea că altcineva îi supervizează şi-i aprobă. Poate exista şi frica de a nu deveni sau de a nu părea mai competenţi, deoarece ei pot crede că aceasta va duce la abandonare. Pentru că ei se bazează pe alţii ca să le rezolve problemele, adesea nu învaţă tehnicile existenţei independente, şi ca atare îşi perpetuează dependenţa.
• Indivizii cu tulburare de personalitate dependentă pot merge foarte departe spre a obţine tutelare şi suport de la alţii, chiar până la punctul de a se oferi ca voluntari pentru sarcini neplăcute, dacă un astfel de comportament le aduce supervizarea pe care o necesită. Sunt dispuşi să se supună dorinţelor altora, chiar dacă cererile sunt absurde.
• Necesitatea lor de a menţine o legătură importantă va duce adesea la relaţii dezechilibrate sau distorsionate. Pot face sacrificii extraordinare ori tolera maltratare verbală, fizică sau sexuală. (De reţinut că acest comportament trebuie să fie considerat un indiciu de tulburare de personalitate dependentă numai când poate fi stabilit că individului îi sunt disponibile şi alte opţiuni).
• Indivizii cu această tulburare se simt incomodaţi sau lipsiţi de ajutor când sunt singuri, din cauza Meilor lor exagerate de a nu fi incapabili să aibă grijă de ei înşişi. Ei se vor „ţine" după alte persoane importante numai pentru a evita să rămână singuri, chiar dacă nu sunt interesaţi sau implicaţi în ceea ce se petrece. Când o relaţie strânsă se termină (de ex., o ruptură cu un(o) iubit(ă); moartea unui tutore), indivizii cu tulburare de personalitate dependentă pot căuta urgent altă relaţie pentrua le oferi tutelarea şi suportul pe care-i necesită.
• Ei cred că sunt incapabili să funcţioneze în absenţa unei relaţii strânse, ceea ce face ca aceşti indivizi să devină rapid şi indiscriminativ ataşaţi de altă persoană. Indivizii cu această tulburare sunt adesea preocupaţi de frica de a nu fi lăsaţi să-şi poarte singuri de grijă. Se văd ei înşişi atât de dependenţi de consiliile şi ajutorul unei alte persoane importante, că sunt preocupaţi de faptul de a nu fi abandonaţi de acea persoană, chiar când nu există motive pentru a justifica astfel de temeri.
• Pentru a fi considerate ca probă a acestui criteriu, fricile trebuie să fie excesive şi nejustificate. De exemplu, un bătrân cu cancer care vine să locuiască în casa fiului său pentru a fi îngrijit prezintă un comportament de dependenţă care este adecvat, date fiind circumstanţele de viaţă ale persoanei.

Criterile de diagnostic ale Tulburării de Personalitate Dependentă:

• O necesitate excesivă şi pervasivă de a fi tutelat, care duce ia un comportament submisiv şi adeziv şi la frica de separare, şi care începe precoce în perioada adultă şi este prezent întro varietate de contexte, după cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:

1. are dificultăţi în a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de consilii şi reasigurări din partea altora;
2. necesită ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieţii lui;
3. are dificultăţi în a-şi exprima dezacordul faţă de alţii din cauza fricii de a nu pierde suportul sau aprobarea. Nota: Nu implică frica reală de retribuţie;
4. are dificultăţi în a iniţia proiecte ori a face ceva singur (din cauza lipsei de încredere în judecata sau capacităţile sale, mai curând decât din cauza lipsei de motivaţie sau de energie);
5. merge foarte departe spre a obţine solicitudine şi suport de la alţii, până la punctul de a se oferi voluntar să facă lucruri care sunt neplăcute;
6. se simte incomodat sau lipsit de ajutor când rămâne singur din cauza fricii exagerate de a nu fi în stare să aibă grijă de sine;
7. caută urgent altă relaţie drept sursă de.solicitudine şi suport când o relaţie strânsă se termină;
8. este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lăsat să aibă grija de sine.

DSM-VI-TR.